Registrul operatorilor intracomunitari

 

 

OUG 54/2010, publicata in MO in 23.06.2010 privind masuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

 

Incepand cu data de 1 august 2010 se înfiinţează şi se organizează în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală “Registrul operatorilor intracomunitari” care cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare, respectiv:

  • livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România;
  • livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare;
  • achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România;
  • prestări de servicii intracomunitare, resectiv cele efectuate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România, inclusiv persoane juridice neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA;
  • achiziţii intracomunitare de servicii,respectiv cele efectuate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România, inclusiv persoane juridice neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA.

 

Asadar orice persoana inregistrata in scopuri de TVA care doreste sa efectueze ulterior datei de 1 august 2010 una din operatiunile intracomunitare mentionate mai sus, va trebui sa solicite inregistrarea in acest registru ANTERIOR efectuarii acestui tip de operatiuni.

 

Aprobarea sau respingerea cererii de inregistrare in acest registru va fi solutionata (admisa sau respinsa ) pe loc. Cererea de inregistrare precum si alte documente necesare vor fi stabilite prin ordin al Ministrului. Nu vor fi inscrise in acest registru persoanele care au ca asociat sau administrator o persoana care a fost condamnata sau s-a pus in miscare actiunea penala impotriva lor pentru infractiuni referitoare la operatiunile intracomunitare de mai sus. Persoanele care nu figureaza in Registrul operatorilor intracomunitari nu au un cod valabil de TVA pentru operatiuni intracomunitare, chiar daca acestea sunt inregistrate in scopuri de TVA. Efectuarea de operatiuni intracomunitare de catre persoanele care au obligatia inscrierii in Registrul Operatorilor Intracomunitari fara ca acestea sa fie inscrise, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 1000 si 5000 lei.

"Înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari produce efecte începând cu data comunicării de către organul fiscal competent a deciziei emise în acest sens. Operatorii economici care intenţionează să desfăşoare după data de 1 august operaţiuni intracomunitare care intră sub incidenţa art. 158 indice 2 CF, trebuie să solicite organelor fiscale competente înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari."

 

sursa: www.mfinante.ro

 

design by Blick